Stiu ca de maine nu voi mai numara timpul. Nu-l voi mai lasa sa-mi impuna trecerea sa. Nu mai vreau sa-l stiu acolo.. omniprezent, etern si calm, arar atent la dorintele mele. De ce sa-mi spuna el cat am dormit? De ce sa-mi spuna el cat am fost fericit? De ce sa-mi dicteze programul la munca. De fapt… de ce sa-mi dicteze toate limitele pe care le impune.
De maine voi strange toate ceasurile si le voi distruge. Le voi pune intr-o presa gigantica si le voi strivi… sa nu le mai aud ticaitul ce zgarie pe creier fiecare secunda ce-a trecut, fiecare moment, fiecare diviziune de moment.
De maine va voi sterge tuturor din minte orice modalitate de a masura trecerea tipului. O sa va bucurati de apusul de soare altfel decat de un sfarsit de zi. Nu stiu cum o sa va bucurati, dar sigur gasiti o modalitate sa petreceti timpul… de fapt stai… nu timpul… ci existenta.
Dar stai… daca de maine nu va mai fi timp… atunci nu va mai fi nici de maine. Ce bine ca maine nu e maine.
MOTM: R.E.M. – Why not smile. Da’ chiar? De ce sa nu zambesti cand nu mai ai de ce sa alergi?
