Bicolor.

Am mintit. Am zis ca de maine o sa scriu in blog, dar se pare ca azi nu-i maine, dar scriu. Deci stiu ca de maine n-o sa mai mint. De maine stiu c-o sa pun lucrurilor pe nume si n-o sa-mi fie frica de ceea ce spun. De maine fiecare cuvant pe care-l voi scoate pe gura va fi ceea ce simt, ceea ce vad, ceea ce exista-n realitatea mea si stiu sigur ca nu va supara pe nimeni sinceritatea mea si increderea mea in puterea adevarului, c-am vazut eu ca in filme adevarul invinge. Sau era binele ala care invingea? Dar adevarul este un bine, nu? Adica… e bine sa spui adevarul mereu, nu? Chiar si cand e vorba de o minciunica mica mica? Da?! Atunci e bine. Poftim? Doare? Cine doare? Adevarul? Cum sa doara? Pai daca-i bine, n-are cum sa doara… sau daca doare, e pentru un bine, nu? Sigur nu-i bine sa spun mereu adevarul? Dar eu vreau ori alba ori neagra! Ori spun adevarul, ori nu-l spun deloc. Nu exista nici alb nici negru? Dar ce exista? Nuante de gri? Pai cum e aia? N-are logica. E ca si cum limbajul binar ar fi compus din nuante de 0 si nuante de 1. Nu-i adevarat! Stiu ca exista doar alb si negru, doar bine si rau… poftim? Binele sa duca-nspre rau si invers? Scopul scuza mijloacele? Drumul spre iad e pavat cu intentii bune? Ce vorbe-s astea? Hmm… deci de maine nu voi putea spune numai adevarul. Cred ca mi-ar fi mai usor sa mint mereu. Dar asa voi face rau. Si totusi voi face bine. De maine totul va fi gri!